ASEPSIA
Asepsia reprezintă totalitatea mijloacelor de îndepartare a germenilor patogeni de pe tot ce ar putea constitui o sursă microbiană care ar contamina o plagă, acest lucru realizându-se prin sterilizare.
Asepsia medicală cuprinde toate practicile ce vizează circumscrierea unui microorganism prin reducerea numărului, creşterii şi propagării acesuia.
Asepsia chirurgicală desemnează ansamblul de practici ce vizează menţinerea unui spaţiu sau a unui obiect fără orice tip de microorganism; cuprinde măsuri destinate distrugerii tuturor microorganismelor şi sporilor. Se aplică în cursul oricărei intervenţii asupra unei părţi sterile a corpului.
TIPURI DE AGENŢI PATOGENI
Agenţii patogeni sunt clasificaţi în patru grupe: bacterii, viruşi, paraziţi şi ciuperci.
Bacteriile constituie grupul cel mai numeros. Se adaptează mediului şi se multiplică prin sinteză celulară. Sute de tipuri de bacterii ce provoacă infecţii la om supravieţuiesc în aer şi sunt transportate de către aer, apă, alimente, sol, ţesuturi şi lichide organice, obiecte.
Viruşii pentru a se reproduce necesită penetrarea în celule vii, pe care le distrug. Familiile de viruşi cele mai cunoscute şi răspândite sunt: Rinovirus, viruşii hepatici, herpetici şi virusul imunodeficienţei umane (HIV).
Mycetele cuprind levurile şi mucegaiurile. Cea mai cunoscută şi răspândită este Candida albicans, care face parte din flora microbiană vaginală normală.
Paraziţii trăiesc datorită altor microorganisme vii. Cuprind protozoarele (malarie), helminţii (viermi) şi artropodele (pureci, păduchi).
TIPURI DE INFECŢII
Colonizarea-procesul prin care anumite organisme ajung să facă parte din flora normală a individului. Microorganismul incriminat creşte şi se multiplică fără a produce o infecţie.
Infecţia locală-circumscrisă unei părţi delimitate a organismului (panariţiu, abces dentar).
Infecţia generalizată-agentul patogen se propagă la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor.
Bacteriemie-prezenţa de microorganisme în sânge.
Septicemie-infecţie generalizată la care se adaugă bacteriemia.
Infecţia acută-apare brusc şi este de scurtă durată (amigdalită acută, gripă).
Infecţia cronică-evoluează lent, pe o perioadă lungă de timp şi durează luni sau chiar ani (hepatită cronică).
INFECŢIA NOZOCOMIALĂ
Infecţia nozocomială este asociată prestării de îngrijiri într-o instituţie sanitară (spital). Devine manifestă în timpul sejurului pacientului la spital sau după externare. Agenţii patogeni nozocomiali (bacilul tuberculozei, HIV) pot infecta şi personalul medical şi paramedical, producând grave probleme de sănătate.
Infecţiile nozocomiale şi rezistenţa la antibiotice reprezintă o problemă de sănătate publică majoră. Secţiile în care infecţiile nozocomiale sunt cele mai frecvente sunt secţiile de chirurgie şi terapie intensivă. Cele mai frecvente infecţii nozocomiale sunt localizate la nivelul căilor urinare, respiratorii, sângelui şi plăgilor. Microorganismele cele mai incriminate sunt escherichia coli, stafilococul aureu şi enterococii.
Există numeroşi factori predispozanţi:
-infecţiile iatrogene rezultă în urma unei intervenţii diagnostice sau terapeutice (cateter intravascular)
-sistem imunitar slab ca urmare a unei afecţiuni sau a unei chirurgii
-mâinile personalului medical constituie un vehicul curent de diseminare a microorganismelor; spălarea mâinilor utilizând o tehnică ineficace reprezintă un factor favorizant de propagare a agenţilor patogeni nozocomiali
Se disting trei clase de risc infecţios în timpul sejurului la spital:
- Risc infecţios legat de pacient
-politraumatizat: prezenţa de numeroase dispozitive invazive
-arsuri, leziuni cutanate
-vârstă: vârstnicul acumulează deficienţe imunitare, escare, ulcere varicoase, insuficienţă respiratorie; nou-născutul este la risc şi mai ales prematurul cu sistem imunitar nedezvoltat
-diabet
-insuficienţă renală şi hepatică
-stare nutriţională perturbată
- Risc infecţios legat de îngrijiri
-acte invazive: intervenţii chirurgicale, instalarea sondei urinare, a cateterului sau drenului, intubarea, traheostomia
-tratamente: corticoterapie, chimioterapie, radioterapie, antibioterapie
- Risc infecţios legat de mediul înconjurător
-dezinfecţie insuficientă a materialului
-îngrijiri medicale defectuoase: igienă defectuoasă a mâinilor, asepsie insuficientă, nerespectarea protocoalelor de îngrijire, organizare deficitară
-întreţinerea insuficientă a localurilor: nerespectarea protocoalelor de întreţinere, utilizare deficitară a produţilor de dezinfecţie şi dezinsecţie
Aceste infecţii nozocomiale asociază costuri considerabile pentru pacient şi mediul în care acesta este îngrijit, prelungesc perioada de spitalizare şi absenteismul de la locul de muncă, cauzează indispoziţii, incapacităţi sau chiar moartea individului.
LANŢUL TRANSMITERII INFECŢIILOR
Agentul etiologic (agentul patogen)
Capacitatea de a provoca o infecţie depinde de numărul de microorganisme prezente, de virulenţa şi patogenitatea acestora, de capacitatea de a penetra în corpul uman, de receptivitatea gazdei şi de capacitatea agentului patogen de a supravieţui în corpul gazdei.
Anumite microorganisme (virusul variolei) au capacitatea de a infecta aproape orice individ receptiv expus; alte microorganisme (bacilul tuberculozei) nu produc infecţii decât la un număr relativ redus de indivizi ai unei populaţii receptive expuse, cel mai adesea se cantonează la indivizii ce suferă de denutriţie, ce au funcţia imunitară redusă (bîtrâni, pacienţi cu cancer).
Rezervorul (sursa)
Există numeroase rezervoare sau surse de microorganisme, cele mai întâlnite sunt reprezentate de fiinţele umane, flora normală a fiecărui individ, plante, animale şi mediul înconjurător; apa şi fecalele au şi ele funcţie de rezervor sau sursă. Fiecare individ constituie principala sursă de infecţie atît pentru ceilalţi cât şi pentru el.
Se numeşte purtător un individ sau un animal cu funcţie de rezervor pentru un anumit microorganism care nu provoacă o infecţie manifestată prin semne clinice specifice.
Poarta de ieşire a microorganismului
Pentru a putea provoca o infecţie gazdei, microorganismul sau agentul patogen trebuie să găsească o poartă de ieşire. Principalele porţi de ieşire sunt reprezentate de căile respiratorii, tractul gastro-intestinal, căile genito-urinare, sânge şi diversele ţesuturi ce prezintă răni de diverse etiologii.
Modul de transmitere
După părăsirea rezervorului, microorganismul trebuie să utilizeze un anumit mod de transmitere pentru a penetra în corpul unui individ (gazdă) utilizând o poartă de intrare accesibilă. Există trei moduri de transmitere:
- Contact direct: –Transmiterea prin picături– este considerată o formă de transmitere prin contact direct deoarece se produce atunci când sursa şi gazda se află la o distanţă mai mică de un metru. Picăturile al căror diametru este mai mare de 5μm provin din căile respiratorii şi sunt răspândite în aer dar nu rămân în suspensie. Prin strănut, tuse, vorbire se proiectează picături la nivelul conjunctivei, nasului sau mucoasei bucale a unei alte persoane.
- Contact indirect: -Transmiterea prin vehicul– vehiculul este reprezentat de orice tip de substanţă ce serveşte drept intermediar în transportul unui agent patogen şi în introducerea acestuia într-o gazdă receptivă, utilizând o poartă de intrare adecvată. Vehiculul poate fi reprezentat de o batistă, o jucărie, o haină, o ustensilă de bucătărie, un instrument chirurgical sau un pansament dar şi de alimente, sânge, ser şi plasmă. Astfel, un purtător al virusului hepatitei A poate contamina prin manipulare alimente şi apă, acestea fiind apoi consumate de o gazdă receptivă.
- Transmiterea prin vector– un animal sau o insectă ce serveşte drept intermediar în transportul unui agent patogen. Transmiterea aeriană (prin intermediul aerului)- diseminarea în aer a microorganismelor prin intermediul particulelor de praf sau a picăturilor ce rămân în suspensie în aer pe perioade lungi şi care se pot regăsi la distanţe mai mari de un metru de individ. În general microorganismele rămân în aer până vor găsi o gazdă receptivă şi o poartă de intrare, reprezentată de căile respiratorii.
Poarta de intrare în corpul gazdei receptive
Pentru ca o persoană să fie infectată trebuie ca microorganismele să penetreze în corpul său. Tegumentul reprezintă o barieră de protecţie contra agenţilor patogeni, însă orice leziune la acest nivel constituie o poartă de intrare. Un microorganism pătrunde de obicei în corpul gazdei pe aceiaşi cale pe care a părăsit rezervorul. Mucoasele şi aparatul respirator sunt porţi de intrare curentă a microorganismelor de diverse feluri.
Gazda receptivă– este reprezentată de orice persoană care prezintă risc de infecţie. Receptivitatea gazdei creşte o dată cu reducerea imunităţii: vârstnicul sau nou-născutul, tratament imunodepresor în cancer, afecţiuni cronice, transplant de organ, imunodeficienţa.
MECANISME DE APĂRARE A ORGANISMULUI CONTRA INFECŢIILOR
Un individ în perfectă stare de sănătate posedă mecanisme de apărare ce îl protejează împotriva infecţiilor. Aceste mecanisme de apărare sunt clasificate în:
–mecanisme de apărare nespecifice: protejează împotriva tuturor microorganismelor, fie că gazda receptivă a mai fost expusă sau nu la acestea. Această apărare este datorată barierelor anatomice şi fiziologice (tegumente, mucoase, lizozimul( o enzimă care se gasește în mod natural în sistemul imunitar uman, care are capacitatea de a distruge peretele celular al unor bacterii) din salivă, lacrimi, aciditatea sucului gastric, flora normală a colonului, peristaltismul intestinal, secreţiile vaginale) precum şi de reacţia inflamatorie.
-mecanisme de apărare specifice sau imunologice: protejează împotriva bacteriilor, viruşilor, mycetelor sau a altor agenţi patogeni existenţi.
Imunitatea umorală şi cea mediată celular fac parte din aceste mecanisme.
FACTORI CE PREDISPUN LA APARIŢIA INFECŢIILOR
- Factori ce ţin de gazda receptivă
Unul din cei mai importanţi factori este receptivitatea gazdei, care depinde de vârstă, ereditate, stres, stare nutriţională, administrarea unei terapii medicale sau afecţiuni preexistente.
Vârsta influenţează riscul apariţiei infecţiei deoarece mecanismele de apărare ale vârstnicului şi nou-născutului sunt mai slabe. Infecţiile sunt o cauză importantă de deces la nou-născut şi sugar deoarece sistemul său imunitar nu este matur, el fiind protejat în primele luni de viaţă numai de imunoglobulinele transmise pasiv de la mamă. După vârsta de trei luni copilul începe să sintetizeze propriile imunoglobuline. Vaccinarea permite asigurarea protecţiei copilului pentru anumite afecţiuni de tip infecţios.
Răspunsul imunitar diminuează o dată cu vârsta. Se recomandă vaccinarea anti-gripală a vârstnicului ce prezintă afecţiuni cardiace, respiratorii, metabolice sau renale cronice.
Riscul de infecţie depinde şi de factori genetici, explicată printr-o sensibilitate ereditară a unor indivizi la apariţia anumitor infecţii. Este cazul persoanelor care prezintă o deficienţă de imunoglobuline serice, care joacă un rol important în mecanismul de apărare a organismului.
Stresul duce la creşterea concentraţiei de cortizon din sânge, concentraţie ce se menţine la valori crescute pe perioade lungi de timp, aceasta duce la reducerea intensităţii reacţiei inflamatorii şi deci, în final, se produce o reducere a rezistenţei la infecţii.
Starea nutriţională influenţează şi ea rezistenţa la infecţii. Deoarece anticorpii sunt particule de proteine, o nutriţie inadecvată poate altera capacitatea individului de a-i sintetiza, în special atunci când rezervele de proteine ale organismului sunt reduse.
- Factori datoraţi măsurilor terapeutice
Anumite terapii medicale predispun la infecţii. Radioterapia, utilizată în terapia anumitor forme de cancer, nu distruge numai celulele canceroase ci şi pe cele sănătoase, crescând astfel receptivitatea la infecţii. Anumite tehnici diagnostice predispun la infecţii în special atunci când este necesară efracţia tegumentului sau penetrarea într-o cavitate sterilă a corpului.
- Factori datoraţi medicaţiei
Anumite medicamente cresc sensibilitatea organismului la infecţii. Medicamentele citostatice (anticanceroase) afectează funcţia măduvei hematogene explicând astfel producerea insuficientă de leucocite care joacă un rol esenţial în lupta contra infecţiilor.
Antiinflamatoarele de tipul corticosteroizilor inhibă reacţia inflamatorie şi apărarea contra infecţiilor. Chiar şi anumite antibiotice utilizate pentru tratarea infecţiilor au uneori efecte indezirabile: pot distruge flora microbiană normală favorizând astfel proliferarea tipurilor de microorganisme ce în mod normal sunt incapabile creştere şi multiplicare la nivelul organismului. În anumite cazuri, administrarea antibioticelor creşte rezistenţa anumitor tipuri de bacterii.
INTERVENŢII NURSING CE VIZEAZĂ PREVENŢIA INFECŢIILOR
SPĂLATUL MÂINILOR
Reprezintă principal măsură de preventive a infecţiilor. Orice individ este susceptibil de a găzdui diverse microorganisme, de obicei inofensive pentru acesta dar care pot fi periculoase pentru o altă persoană sau pentru el însuşi atunci când există o poartă de intrare.
Obiective:
Prevenirea şi controlul extinderii infecţiilor de la pacient la personal, de la personal la pacient, de la un pacient la altul.
-reducerea numărului de microorganisme la nivelul mâinilor;
-reducerea riscului de transmitere a microorganismelor;
-reducerea riscului de contaminare încrucişată;
-reducerea riscului de auto- transmitere a agenţilor patogeni.
Nursa se spală pe mâini:
-când începe serviciul ;
-când murdăria este vizibilă;
-înainte şi după contactul cu pacientul;
-după contactul cu o sursă microbiană;
-după proceduri aplicate aceluiaşi pacient;
-înainte de proceduri;
-înainte şi după administrarea medicamentului;
-înainte de prepararea şi servirea alimentelor;
-după îndepărtarea mănuşilor;
-înainte şi după folosirea toaletei;
-după terminarea serviciului.
Nu uita!
-unghiile naturale tăiate scurt adăpostesc un număr mult mai mic de microorganisme;
-unghiile lungi pot provoca uşor leziuni de grataj pacienţilor sau pot perfora mănuşile;
-bijuteriile adăpostesc şi ele un număr mare de microorganisme în montură sau sub inele şi împiedică o spălare uşoară a mâinilor şi antebraţelor;
-spălarea mâinilor cu apă rece îndepărtează mai greu substanţele grase şi microorganismele.
Săpun simplu: solid sau lichid
-utilizat în mod curent de către personal şi pacienţi;
-utilizat pentru spălarea mâinilor murdare, sânge sau alte materii organice;
-poate conţine concentraţii foarte reduse de agenţi antimicrobieni ce au ca şi scop împiedicarea proliferării microbiene la nivelul produsului;
-sapunul solid trebuie păstrat într-o savonieră ce permite scurgerea apei.
Agenţi antiseptici ce nu necesită utilizarea apei: spumă, şerveţele antiseptice, şerveţele dezinfectante.
-înlocuiesc săpunul simplu
-utilizaţi atunci când nu există condiţii adecvate pentru spălarea mâinilor cu apă şi săpun (ambulanţă, absenţa apei);
-nu sunt eficace atunci când mâinile sunt foarte murdare, conţin o cantitate mare de sânge sau alte materii organice;
-se utilizează conform recomandărilor fabricantului;
-eficacitatea variază în funcţie de concentraţia de alcool conţinută;
-pentru prezervarea integrităţii tegumentului este necesară utilizarea cremelor hidratante.
Agenţi antiseptici
-utilizaţi pentru o spălare antiseptică înaintea realizării unui act invaziv;
-utilizaţi în cazul administrării de îngrijiri acordate pacienţilor cu deficienţe severe de imunitate;
-utilizaţi în secţiile de reanimare, nou-născuţi;
-spălarea mâinilor înainte de chirurgii;
-în general sunt sub formă lichidă;
-proprietăţile acestora diferă de la un produs la altul;
-utilizarea curentă a hexaclorofenului nu este recomandată deoarece este neurotoxic şi se absoarbe relativ uşor la nivelul tegumentelor;
-cei ce conţin cantităţi mari de alcool trebuie păstraţi împreună cu alţi produşi inflamabili.
SPĂLAREA MÂINILOR
Obiective:
-reducerea numărului de microorganisme de pe tegumentul mâinilor ;
-reducerea riscului de transmitere a microorganismelor ;
-reducerea riscului de contaminare încrucişată ;
-reducerea riscului de autotransmitere a agenţilor patogeni.
Evaluarea:
-prezenţa factorilor predispozanţi la infecţii;
-utilizarea medicamentelor imunodepresoare;
-aplicarea recentă a unei tehnici de diagnostic sau tratament ce necesită efracţia tegumentului sau penetrarea unei cavităţi a corpului;
-starea nutriţională actuală;
-semne şi simptome ale infecţiei.
Materiale necesare:
-săpun;
-apă de robinet călduţă;
-prosoape de hârtie.
| ETAPE | DA | NU |
| Prepararea | ||
| Examinarea mâinilor (unghii scurte, leziuni ale tegumentelor) | ||
| Îndepărtarea bijuteriilor | ||
| Şerveţele de hârtie la îndemână | ||
| Executarea | ||
| Explicarea etapelor pacientului, dacă este cazul | ||
| Deschiderea robinetului | ||
| Reglarea temperaturii apei | ||
| Udarea completă a mâinilor | ||
| Aplicarea a 2-4 ml de săpun lichid | ||
| Menţinerea mâinilor mai jos faţă de coate | ||
| Spălarea palmelor, a feţelor dorsale ale mâinii precum şi a articulaţiilor radio-carpiene folosind mişcări circulare | ||
| Încrucişarea degetelor şi a policelor şi efectuarea de mişcări de du-te-vino | ||
| Frecarea extremităţilor degetelor contra palmei fiecărei mâini | ||
| Frecarea timp de cel puţin 10-15 secunde | ||
| Spălarea sub unghii pentru fiecare mână | ||
| Limpezirea mâinilor | ||
| Ştergerea completă a mâinilor şi a braţelor | ||
| Închiderea completă a robinetului cu ajutorul unui şerveţel de hârtie | ||
| Aruncarea şerveţelului |
SPĂLAREA MÂINILOR ÎNAINTEA REALIZĂRII UNEI TEHNICI STERILE
| ETAPE | DA | NU |
| Prepararea | ||
| Examinarea mâinilor (unghii scurte, leziuni ale tegumentelor) | ||
| Îndepărtarea bijuteriilor | ||
| Şerveţele de hârtie la îndemână | ||
| Executarea | ||
| Explicarea etapelor pacientului, dacă este cazul | ||
| Deschiderea robinetului | ||
| Reglarea temperaturii apei | ||
| Udarea completă a mâinilor | ||
| Menţinerea mâinilor mai sus faţă de coate, mâinile şi coatele sunt sub jetul de apă | ||
| Aplicarea a 2-4 ml de săpun lichid | ||
| Spălarea palmelor, a feţelor dorsale ale mâinii precum şi a articulaţiilor radio-carpiene folosind mişcări circulare, ţinând mâinile mai sus decât coatele | ||
| Încrucişarea degetelor şi a policelor şi efectuarea de mişcări de du-te-vino | ||
| Frecarea extremităţilor degetelor contra palmei fiecărei mâini | ||
| Frecarea timp de cel puţin 10-15 secunde | ||
| Spălarea sub unghii pentru fiecare mână | ||
| Limpezirea mâinilor ţinând mâinile mai sus decât coatele | ||
| Ştergerea completă a unei mâini cu ajutorul mişcărilor circulare până la nivelul cotului | ||
| Aruncarea şerveţelului | ||
| Ştergerea completă a celei de-a doua mâini cu ajutorul mişcărilor circulare până la nivelul cotului | ||
| Aruncarea şerveţelului | ||
| Închiderea completă a robinetului cu ajutorul unui şerveţel de hârtie | ||
| Aruncarea şerveţelului |
Agent etiologic (microorganism)
-asigurarea că toate obiectele utilizate (contaminate) au fost spălate corect şi dezinfectate sau sterilizate înainte de o nouă utilizare;
-educarea pacientului şi familiei în vederea utilizării metodelor necesare spălării, dezinfectării sau sterilizării obiectelor.
Rezervor (sursă)
-schimbarea pansamentelor pătate cu sânge sau diverse secreţii;
-nursa ajută şi educă pacientul pentru realizarea îngrijirilor necesare ale cavităţii bucale şi tegumentelor;
-manipularea adecvată de către nursa a lenjeriei de pat murdare;
-colectarea urinei şi fecalelor în recipienţi speciali.
Poarta de ieşire
-se evită vorbirea, tusea sau strănutul deasupra unei plăgi deschise sau a unui câmp steril.
Mod de transmitere
-spălarea mâinilor;
-utilizarea mănuşilor pentru manipularea secreţiilor sau excreţiilor;
-utilizarea bluzei în caz de risc de pătare a uniformei cu lichide biologice;
-depozitarea materialelor contaminate în locurile special amenajate;
-manipularea cu grijă a urinei şi fecalelor din ploscă sau urinoar;
-punerea în practică a precauţiilor aseptice în cazul tuturor pacienţilor, fără excepţie;
-utilizarea măştii faciale şi a ochelarilor de protecţie pentru a preveni contaminarea prin picături sau în caz de risc de stropire cu lichide biologice.
Poarta de intrare
-aplicarea de tehnici sterile în cazul procedeelor efractive (injecţie, cateter);
-aplicarea de tehnici sterile pentru îngrijirea şi pansarea plăgilor;
-depozitarea obiectelor tăietor -înţepătoare în recipientele galbene;
-utilizarea de produse de toaletă individuale pentru toţi pacienţii.
Gazda receptivă
-menţinerea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
-regim alimentar echilibrat;
-educarea pacientului cu privire la importanţa vaccinării.
MĂSURI DE PRECAUŢIE
În instituţiile sanitare se aplică diferite măsuri de precauţie pentru a reduce riscul transmiterii microorganismelor potenţial patogene la membrii echipei medicale, pacienţi sau vizitatori.
PRACTICI DE BAZĂ
Practicile de bază se aplică tuturor pacienţilor spitalizaţi, indiferent de diagnostic, de prezenţa sau absenţa unei infecţii. Aceste practici vizează sângele, toate lichidele organice, secreţiile şi excreţiile, tegumentul lezat şi mucoasele. Scopul utilizării acestor practici este reducerea riscului de transmitere a microorganismelor de la o sursă cunoscută sau necunoscută.
Spălarea mâinilor se face după contactul cu sânge sau alte lichide organice, secreţii, excreţii sau obiecte contaminate, indiferent dacă s-au utilizat sau nu mănuşi în prealabil.
Utilizarea de mănuşlor se facei în caz de risc de contact cu sânge, secreţii organice, excreţii sau obiecte contaminate.
Utilizarea unei măşti faciale şi a ochelarilor de protecţie sau a unui ecran facial este necesară în caz de risc de stropire cu sânge sau alte lichide organice, secreţii sau excreţii.
Utilizarea bluzei este necesară când îngrijirile acordate pacientului riscă să antreneze stropiri cu sânge sau alt lichid organic, cu secreţii sau excreţii, cu scopul de a proteja uniforma.
Manipularea materialului utilizat se realizează cu grijă, atunci când acesta este contaminat cu sânge sau alte lichide organice, secreţii sau excreţii, cu scopul de a evita transferul microorganismelor spre alte persoane din mediul respectiv.
Manipularea, transportarea şi tratarea lenjeriei murdare de sânge sau alt lichid organic, de secreţii sau excreţii se realizează astfel încât să se evite contaminarea propriei uniforme şi transferul microorganismelor către alte persoane sau mediul înconjurător.
Este necesară prevenirea leziunilor cauzate de orice material utilizat şi considerat contaminat prin plasarea acestora într-un container special, neperforabil.
PRECAUŢII ADIŢIONALE
Precauţiile adiţionale se aplică în combinaţie cu practicile de bază în cazul pacientului cunoscut cu o infecţie transmisibilă pe cale aeriană, prin picături sau contact şi pacientului suspect de a prezenta o astfel de infecţie.
Transmitere pe cale aeriană: rujeolă, varicelă, TBC
-instalarea pacientului într-o cameră individuală, cu presiune de aer negativă, cu recirculare a aerului de 6-12 ori/h, evacuarea aerului la exterior sau utilizarea unui sistem de filtrare a aerului. Uşa salonului trebuie să rămână în permanenţă închisă;
-dacă nu este posibilă utilizarea camerei individuale, pacientul va împărţi camera cu alţi pacienţi infectaţi cu acelaşi microorganism;
-utilizarea unei măşti faciale la intrarea în salonul unui pacient cu TBC sau în cazul suspicionării acestei boli,
-limitarea deplasării pacientului ce prezintă diverse infecţii; părăsirea salonului se face numai dacă este esenţial iar pacientul trebuie să poarte o mască facială pe durata acestor deplasări.
Transmiterea prin picături: difterie, pneumonie cu micoplasme, oreion, rubeolă, scarlatină
-instalarea pacientului în cameră individuală;
-pacientul împarte salonul cu alţi pacienţi ce prezintă o infecţie cu acelaşi microorganism. Uşa salonului poate rămâne deschisă;
-vizitatorii şi familia nu se apropie de pacient la o distanţă mai mică de un metru;
-nursa poartă mască facială şi ochelari de protecţie atunci când în timpul îngrijirilor trebuie să se apropie de acesta, distanţa de sub un metru nemaiputând fi respectată;
-limitarea deplasărilor pacientului la exteriorul salonului, exceptând nevoile speciale; pe timpul deplasărilor pacientul poartă mască facială.
Transmiterea prin contact: infecţii gastro-intestinale, respiratorii sau cutanate, plăgi infectate sau colonizate cu bacterii multirezistente la antibiotice, E. Coli, Clostridium dificile, Shigela, VHA, herpes, impetigo
-instalarea pacientului în cameră individuală;
-pacientul împarte salonul cu alţi pacienţi ce prezintă o infecţie cu acelaşi microorganism. Uşa salonului poate rămâne deschisă;
-utilizarea de mănuşi;
-utilizarea bluzei în salonul pacientului;
-limitarea deplasării pacientului în afara salonului;
-este de preferat ca materialele de îngrijire să fie rezervate fiecărui pacient sau grup de pacienţi ce prezintă acelaşi microorganism (termometru).
ECHIPAMENTUL DE PROTECŢIE INDIVIDUALĂ
În prezenţa unui risc de expunere la un material potenţial infecţios, tot personalul medical trebuie să utilizeze mănuşi, bluză, mască şi ochelari de protecţie.
Mănuşile
Utilizarea mănuşilor protejează mâinile nursei când aceasta manipulează diverse substanţe sau lichide organice, când vine în contact şi atinge mucoasele sau tegumentele lezate ale pacientului. Mănuşile reduc riscul transmiterii de microorganisme de la nursa la pacient dar protejează şi nursa de microorganisme atunci când tegumentul de la nivelul mâinilor prezintă leziuni. Transmiterea microorganismelor de la un pacient la altul, prin intermediul mâinilor nursei, se evită prin utilizarea mănuşilor de către aceasta. Schimbarea mănuşilor se face de fiecare dată când nursa îngrijeşte un alt pacient. După îndepărtarea mănuşilor este obligatorie spălarea mâinilor cu apă şi săpun deoarece: mănuşile pot prezenta defecte de fabricaţie sau se pot deteriora de-a lungul utilizării lăsând astfel liberă trecerea microorganismelor spre tegumentul nursei; contaminarea tegumentului mâinilor se poate face în timpul îndepărtării mănuşilor.
În general, mănuşile sunt confecţionate din latex sau cauciuc. Un procent important (6-17%) din personalul medical prezintă alergie la latex. Pentru a oferi protecţie acestor persoane, se utilizează mănuşi hipoalergene, în care nu există latex.
Bluza
Nursa poartă bluză din pânză sau bluză de unică folosinţă în timpul intervenţiilor în care există risc de pătare a uniformei. Bluza nu se utilizează decât o dată.
Masca
Utilizarea măştii vizează reducerea riscului de transmitere a microorganismelor prin intermediul picăturilor, pe cale aeriană sau prin stropire cu lichide organice.
Există mai multe tipuri de măşti ce diferă în funcţie de capacitatea de filtrare şi de modalitatea de adaptare la formele feţei. Masca este eficientă dacă este corect aplicată pe figură; se schimbă ori de câte ori se murdăreşte sau se umezeşte.
Ochelarii de protecţie
Se recomandă purtarea ochelarilor de protecţie sau ecranul facial şi masca facială atunci când există risc de stropire cu lichide organice la nivelul feţei.
STERILIZAREA
Sterilizarea este procesul ce distruge toate microorganismele, inclusiv sporii şi viruşii.
Sterilizarea se realizează prin mijloace fizice şi chimice:
*mijloace fizice: • caldura uscată (flambarea);
• caldura uscată-prin utilizarea pupinelului-se face pe un nivel de 160-180o C, astfel :
-160o C-expunere 2 ore;
-170o C-expunere 1 ora si jumatate;
-180o C-expunere 45 de minute.
• caldura umeda: fierbere (100o C).
Astfel se sterilizează: tuburile de cauciuc, sonde, unele instrumente metalice. Este un procedeu mai puţin sigur deoarece forma sporulată a bacteriilor este rezistentă .
• autoclavarea-sterilizarea sub caldură (124o C) umedă cu vapori sub presiune. 1 atmà120o C; 2 atmà136o C; 3 atmà 144o C. Autoclavul este un cazan metalic cilindric, închis ermetic, rezistă la 4-5 atmosfere presiune, prevazut cu manometre şi cu dispozitive de siguranţă.
• sterilizarea prin radiaţii nucleare-se utilizează pentru cantităţi mari de materiale medico-chirurgicale pe scară industrială.
Se folosesc 2 izotopi: cesiu (Ce137) şi cobalt (Co60). Dispozitivul folosit se numeste ciclotron.
• sterilizarea cu raze U.V.-este folosită pentru combaterea infecţiilor aerogene din sălile de operaţie (nota bene în urma unei sterilizari corecte raman sub 300 germeni/m3).
*mijloace chimice:
• sterilizarea cu vapori de formol: se obţine din preparate sub formă de tablete puse în cutii metalice ce urmează a fi sterilizate .Vaporii trebuie să stea în contact cu suprafata de sterilizat 24h-170C, 2h-250C, 30 minute-500C. Obiectele astfel sterilizate sunt acoperite cu o crustă de formol care se îndepartează cu apa distilată imediat înainte de utilizare.
• sterilizare cu vapori de etilen-este o metodă superioară de sterilizare. Instrumentul folosit este asemanator cu autoclavul. Sterilizarea se realizeaza la 1980C.
• sterilizarea cu solutii antiseptice –se foloseşte pentru materiale putin rezistente la temperaturi înalte. Soluţii folosite: cloramina, alcoolul etilic, bromocet.
Asepsia în blocul operator, saloane, etc se numeşte dezinfecţie.
Formolizarea (solutie de aldehidă formică de concentratie 40%) în spaţiu închis timp de 24h. Excesul se neutralizează folosind soluţii de amoniac.
ANTISEPSIA
Antisepsia este o metodă curativă. Foloseşte o serie de mijloace chimice pentru distrugerea germenilor care au invadat plaga. O substanţă ca să fie eficientă trebuie să acţioneze asupra corpului microbian şi să fie inofensivă cu ţesutul.
SOLUTII ANTISEPTICE
ALCOOLUL
– concentraţie 70% ;
-antiseptic pentru tegument, interzis de a se folosi în plagă; pătrunde în straturi profunde de tegument (glande sudoripare, glande sebacee, folicul pilos) ;
-utilizat pentru asepsia mâinilor şi pregătirea câmpului operator;
-dezinfectant pentru activităţi intermediare;
-dezinfecţia termometrelor, suprafeţe exterioare pentru unele piese din echipamentul medical (stetoscop);
-utilizat ca dezinfectant principal în îngrijirile la domiciliu;
–avantaje: acţiune rapidă, nu pătează suprafeţele dezinfectate, nu prezintă reziduuri;
–dezavantaje: -volatil;
-evaporarea poate reduce concentraţia;
-inactivat de materiile organice;
-creşte duritatea produselor de cauciuc dezinfectate;
-NU se utilizează în sala de operaţie.
TINCTURA DE IOD 2 ‰
-creşte puterea de penetrare în ţesut a alcoolului;
-dezinfectant pentru activităţi intermediare pentru anumite instrumente (termometru, bazin de hidroterapie);
-utilizat pentru pregătirea câmpului operator ;
–avantaje: acţiune rapidă, toxicitate redusă ;
–dezavantaje: -nu poate fi utilizat pentru dezinfectarea suprafeţelor dure ;
-coroziv pentru metale ;
-poate produce arsuri la nivelul ţesuturilor, nu se foloseşte pentru dezinfectarea mâinilor ;
-inactivat de materiile organice ;
-pătează ţesuturile şi materialele sintetice ;
-septozolul –apa distilată, alcool ,iod, fenol. Se foloseşte pentru dezinfecţia tegumentelor din câmpul operator.
CLORURI
-dezinfectant pentru activităţi intermediare ;
-dezinfecţia materialelor pentru dializă ;
-utilizat în ingrijirile la domiciliu ;
-avantaje: costuri reduse, acţiune rapidă ;
–dezavantaje: -coroziv pentru metal ;
-inactiv pe materii organice ;
-iritant pentru tegumente şi mucoase ;
-durata de utilizare se reduce atunci când este diluat ;
-trebuie utilizat în locuri bine ventilate.
APA OXIGENATĂ
– H2O2 are acţiune oxidantă asupra celulei microbiene. Are acţiune mecanică prin efervescenţă. Nu se foloseşte în plăgi neinfectate. Se foloseşte proaspătă. Se prepară prin amestecarea a 30 ml de perhidrol la un litru de apa.
CLORAMINA-are acţiune oxidantă. Se foloseşte în plăgi septice şi la nivelul mucoaselor în concentraţie de 0.5%.
PERMANGANAT DE POTASIU-este un oxidant puternic. Se foloseşte în plăgi infectate (concentraţie 1‰, 2‰, 4‰).
RIVANOL-este sub forma de praf; se dizolvă în apă în concentraţie de 1.2%. Se foloseşte la spălarea plăgilor şi a mucoaselor.
ALBASTRU DE METIL-soluţie cu concentraţie 2%; se foloseşte pentru badijonări şi ca antiseptic în infecţii urinare.
Pulberi:
-ACIDUL BORIC- praf cristalin de culoare albă se foloseşte în dezinfecţia plăgilor (pentru infecţia cu piocianic).
-DERMATOL- este sare de bismut, verde, are efect antiseptic şi cicatrizant.
-IODOFORM- praf brun, cu miros patrunzător, utilizat în plăgi infectate.
DEPARAZITAREA
Obiective:
-îndepărtarea şi distrugerea paraziţilor care pot transmite îmbolnăviri;
-evitarea leziunilor de grataj şi păstrarea integrităţii tegumentelor.
Materiale necesare:
-paravan;
-pieptăn des;
-soluţii insecticide;
-mănuşi de unică folosinţă;
-bonetă de material plastic;
-bucată de material albă.
Pregătirea pacientului:
-psihică: -nursa anunţă cu tact pacientul că va face control parazitologic
-îi explică necesitatea acestui control.
-fizică: -nursa examinează părul pacientului pentru a depista ouăle şi paraziţii adulţi;
-dezbracă pacienţii de haine şi verifică cusăturile;
-examinează celelalte zone piloase;
Metoda de lucru:
-asigură intimitatea cu ajutorul paravanului;
-aşează pacientul într-o poziţie adecvată;
-asigură o sursă de iluminat;
-se spala pe mâini şi îmbracă mănuşi;
-despleteşte părul;
-împarte parul în şuviţe şi aplică insecticidul;
-acoperă parul cu o bonetă din material plastic şi pacientul cu o bucată de panză pentru a-i proteja intimitate;
ATENTIE ! -scurtaţi părul numai cu acordul pacientului;
-se examinează celelalte parţi piloase;
-se verifică cu atenţie hainele;
-se trimite lenjeria la etuvare.
Îngrijirea pacientului:
-plasăm pacientul într-o cameră izolată;
-verificăm efectul insecticidului prin controlul părului pentru a îndepărta paraziţii;
-pieptănăm deasupra unei pânze albe;
-îndepărtăm paravanul şi ducem materialul folosit la locul de păstrare;
-îndepărtăm mănuşile:
-ne spălăm pe mâini.
Notarea pacientului:
-notează în planul de îngrijiri constatările făcute cu ocazia inspecţiei existenţa şi tipul paraziţilor, data şi ora efectuării lor.
Rezultate dorite:
-la controlul efectuat nu se observă paraziţi vii sau ouăle acestora;
-pacientul exprimă stare de confort;
-nu prezintă leziuni de grataj.
Rezultate nedorite:
-se observă paraziţi vii şi ouale acestora;
-se repetă procedura;
-folosim un amestec de acid boric pentru a dizolva ouale de pe firul de par.
